teamă

Mi-e teamă.
Am conștientizat frica care s-a născut și a crescut, înrădăcinându-și genele în mine. Plaga se răspândește; cu fiecare secundă tot mai departe, tot mai adânc.
Mi-e teamă.
Două măști mi se zbat în față. Egoiste. Triste. Văd cum își modifică falsitatea după fiecare cuvânt scurs. Văd în fața mea, două măști, două organisme. Văd străini, dar caut oameni.
Mi-e teamă.
Lacrimile mi se zbat și în final se rătăcesc pe obraji. Plaga pune stăpănire asupra-mi.
Mi-e teamă.
Sentimentul se exteriorizează tot mai mult și prinde un contur asupra nevăzutului, acoperindu-l cu o peliculă dură de piatra. Mineralitatea ei, omoară viul și simt asta! Simt cum se prelinge.
Ridic privirea și îi privesc în ochi, mințindu-i. Buzele disimulează un zâmbet, sincer. Cu un pas, mă înclin, în ochi privindu-i, îl cuprind. Îi privesc în ochi, le aud realitatea mediocră și mă cuprinde greața. Izbucnesc în lacrimi și printr-un țipăt și două mișcari bruște, liniștea e spartă doar de picăturile sângerii ce se prelingeau din cele două organisme. Lacrimile-mi încetează.
Văd suflete care plâng, cu lacrimi sângerii.
Mă întorc în cealaltă camera și-mi vârs cătușele. 

Teama dispare. Libertatea instigă la o nouă viață.