Pe vremea aceea eram încă un rezident.
Am hotărât să păşesc pragul camerei obscure, interzise publicului, care ascundea un chin viu, ascuns în singurul colţ care-l lumina soarele cu ultimele raze în apunerea să. O lumânare ieftină, cumpărată de la capela, dedicată morţilor, lumina pereţii gri şi zgâriaţi de timp, cerneală şi lumina apusului. Era un pat vechi, ruginit, cu o saltea roasă de termite şi mucegăită în partea să anteriora. Era acoperită de un cearceaf clasic, alb, de o persoană, netivuit. Jumătate de camera era acoperită de podele vechi şi nelacuite, iar cealaltă jumate de un linoleu portocaliu cu romburi galbene şi multe pete de decolorare. M-am întors către geam, dar înainte să înaintez, m-am asigurat să nu fie nimeni pe hol.
Am zărit o formă umană întoarsă cu spatele, un craniu acoperit de multe fire rebele de par, o talie de femeie tânără pe marginile unui spate frumos construit. Nu mă apropiasem, dar simţisem ceva din mişcările cuantice din jurul nostru. Voiam să aflu cine era şi de ce o ţineau acolo.
Nu ştiam ce să spun să nu par prea banal, iar cu sângele pompat accelerat, mii de replici concurau pe lobii temporali. S-a întors la mine şi mi-a zâmbit, chemându-mă apoi lângă ea. Smucit de o mare de emoţii şi curenţi de raţiune, în fiecare seară, după ce toţi se culcau, mă duceam la ea şi îmi pierdeam nopţile ascultând-o cum îmi povesteşte cu mare patos multe fapte istorice şi evolutionare. Jumătate de an se întâmplă asta, jumătate de an în care înghiţisem apă sărată a mării care-mi înebunise simţurile. M-am dus la ea şi i-am spus că o iubesc şi că o voi scapă din acel loc. Se uită la mine cu o milă care mă scârbea, dar flacăra din acei ochi mi-a imortalizat curenţii. Mi-am apropiat faţă de-a ei, i-am mirosit pielea creolă, lăsându-mă invadat de aburul ei. Am sărutat-o şi am iubit-o în acea seară, peste termitele din saltea. Am pătruns visul şi am lăsat dragostea să mă trăiască. Ea continuă să pomenească acel fluture alb, de noapte, în timp ce braţele moi încercau să se susţină de mine. Zâmbea încontinuu până nu a adormit.
Am fost trezit dimineaţă următoare de lovituri în podea şi strigăte asurzitoare. Paznicii ospiciului şi directorul acestuia, veniseră peste mine cu acuzaţii şi pledorii. Ea dispăruse.
După 2 ani, ea nu a fost zărită niciunde, iar spitalul s-a închis. A fost momentul în care după ce i-am văzut pe toţi îndepărtându-se de el, m-am mutat acolo. Mi-am instalat lucrurile în camera ei şi o aşteptăm. Zi şi noapte. În realitate şi-n vis.
În fiecare seară, deasupra felinarului de lângă pat apărea un fluture nocturn, alb. Adormeam, cu zâmbetul pe buze şi braţele strânse în jurul meu.
” În jurul fostului ospiciu, s-a făcut o descoperire macabră. Leşul unui bărbat în jurul vârstei de 60 de ani, fuseseră descoperit datorită mirosului greu care venea dinspre pereţii spitalului. Oamenii care locuiau în jurul acestuia, spuneau că omul a fost cândva doctor aici. Alţii spuneau că el a fost cel care eliberase monstrul.”
”Oraşul a fost deranjat de o mulţime de fluturi albi, neprihăniţi. Unii dădeau vină pe Dumnezeu. Alţii pe diavol. Oamenii disperau.”
”Spitalul a fost ars iar în locul lui, germanii construiseră două lagăre. Locul prindea viaţă.”
