teamă

Mi-e teamă.
Am conștientizat frica care s-a născut și a crescut, înrădăcinându-și genele în mine. Plaga se răspândește; cu fiecare secundă tot mai departe, tot mai adânc.
Mi-e teamă.
Două măști mi se zbat în față. Egoiste. Triste. Văd cum își modifică falsitatea după fiecare cuvânt scurs. Văd în fața mea, două măști, două organisme. Văd străini, dar caut oameni.
Mi-e teamă.
Lacrimile mi se zbat și în final se rătăcesc pe obraji. Plaga pune stăpănire asupra-mi.
Mi-e teamă.
Sentimentul se exteriorizează tot mai mult și prinde un contur asupra nevăzutului, acoperindu-l cu o peliculă dură de piatra. Mineralitatea ei, omoară viul și simt asta! Simt cum se prelinge.
Ridic privirea și îi privesc în ochi, mințindu-i. Buzele disimulează un zâmbet, sincer. Cu un pas, mă înclin, în ochi privindu-i, îl cuprind. Îi privesc în ochi, le aud realitatea mediocră și mă cuprinde greața. Izbucnesc în lacrimi și printr-un țipăt și două mișcari bruște, liniștea e spartă doar de picăturile sângerii ce se prelingeau din cele două organisme. Lacrimile-mi încetează.
Văd suflete care plâng, cu lacrimi sângerii.
Mă întorc în cealaltă camera și-mi vârs cătușele. 

Teama dispare. Libertatea instigă la o nouă viață. 

noiembrie a sângerat.

M-ai tăiat
cu lama ruginită
infestând o lume nemărginită.
Piei sângerii,
rumeneau purpuriu
potecile strâvezii.
Tu!
Din gând spre gând
suspine nasc
dor muribund
în mine delas.
Vrute nespuse
pe drumuri propuse
trupuri dispuse
spre ispite conduse.
Sâni uitați
pe pieptul străin
vagin măngâiat
de-un mădular hain.
Priviri alungate
spre morminte uitate
tăceri scrijelite
prin zămbete randomizate.
Răni vindecate
de alifii blestemate
ierburi oxidante
ale urmelor deșarte.
N-am voit
găsirea-n pierzanie
voit-am libertate
cu vârfuri îndesate.

spune tu!

Fumul avea un tipar după care se înălța, dar ceea ce mă intriga pe mine era dansul tutunului învăluit într-o mantă roz-portocalie, care sclipea și se mula pe vârfurile Nicotianei. Zămbeam și mă pierdeam în jocul acela până când nu am fost derutată de moșeala declanșată pe noua piesă a Bucovinei. Nu realizasem cât de mult am ajuns să iubesc la propriu libertatea fără sa îmi dau seama că această iubire îmi este ancora și aripă în același timp. Nu-mi vine să cred că sunt dispusă să-mi părăsesc confortul pentru libertate.

Dansul a început și-mi aleg cu grijă partenerul.Pășim pe pași de nonconformism, cu nuanțe etanolice și fumuri neortodoxe. În mulțimea sură ne jurăm libertate printr-un sărut și două atingeri suave. Capetele buzelor îmi tremurau pe când așterneam pe chip acest nou zămbet, pe când lui, ochii-i emanau o noua aroma, o sclipire aparte. O flacără care nu voiam decât să o alimentez! Luăndu-mă în brațe, i-am cuprins capul în palme și i-am spus ceva ce doar el își mai amintește. Am închis ochii și m-am aruncat pe brațele demonilor și îngerilor vrând să simt că fac parte din ei, să mă regăsesc în una din tabere. Frenezia momentului mă ducea departe pe o libertate nuanțată și singuratică. Sufletul îmi este alimentat de afecțiune. Daca ea n-o să mai fie, oare îmi vor rugini lanțurile?

derivare.

Atmosferele mă zdrobeau la adâncimea la care eram, pe când pupilele mi se dilatau tot mai mult.
Izolarea a fost cadoul meu dorit. Limitarea de relații, de legături, de sentimente înăbușitoare care urmareau să mă limiteze. Ochiul drept se zbătea continuu, zi după zi. Ieșeam în stradă, iar aglomerația de-afară o abstractizam într-o oarecare măsură. După trecerea anilor am realizat ce amprente am pe și în mine. Ancore care-și depun rugina pe marginile idealurilor. O rugină care-mi invadează capilarele și care catalizează voința.
O armata se zbătea să iasă din analele orașului. Combinația roșiatică, cu galben și verde a străzilor umede ale orașului, urmată de aglomerația picăturilor agresive ale ploii și cu privirile goale ale șoferilor nepregătiți și plini de frustrări. Lumea în parte gemea de durere, de aceea fiecare se îngusuia în cine apuca. De aceea eu fugeam de ei. Durerea mea nu avea cum să fie împărtășită sau înțeleasă de cineva, ajutată sau vindecată. Era confruntarea care voiam neaparat să o duc singură. Să simt cu buricul corpului și cu capătul ochiului fundul vidului și locul de unde îmi voi lua un nou având. Dar drumul e de o singură persoană. În suflet își are loc fiecare dintre voi.
Impulsivitatea mea, mă îndemna spre armată, iar velumul ochilor lor avea o sclipire aparte, care o cautam. Să lupt. Cu ei, dar singură. Împotriva orașului, cu ei. Cred că aveam de căștigam.

În lupta mea, un sentiment tardiv se naște.

noduri.

Am dat drumul la căldură în mașină, am pus mâinile pe volan și am privit în golul de dupa parbriz. Era o noapte adâncă, neliniștită, cu un cer confuz de negru. Am pus Travka și am pornit pe drum.
A fost o zi grea. O zi în care am rămas singură, după ce mi-am cerut lucrul acesta. Limitarea mă facea să refuz realitatea plăcută în care totuși eram și mă făcea să dau cu piciorul în totul.
Chipul îmi e ușor învinețit, lacrimile s-au transformat în sticlă, iar inima se luptă, pompând. Mai tare, mai mult. O rafa imensă se naște dintr-un trecut nodul central mort. O rafa care mă divide involuntar. Părți din mine se luptă pentru victoria teritorială și urlă asurzitor în timp ce lumea se uită cu silă și conformare.
Stau răstignită pe propria cruce, plângându-i durerea care am provocat. Lumi suprapopulate se zbat în mine, iar sufletul-mi naște războaie. Respirația începe să tremure în vizorul singurătății și a libertății. O întrebare, cu răspuns clar, drenează rafa, înaintând precum notocordul din faza embrionară, rupându-mă în doua bucăți egale.

Simțisem cum toată obișnuința se dă peste cap, cum totul care zilnic își avea locul, acum a dispărut. Frânturi din mine s-au pierdut în lumea ta și nu mă mai pot întoarce după ele. Sentimente confuze, dar vii și pasionale se zbat pe patul de moarte și-ți strigă numele pentru ultima oară. Împlinirea mea în natură se va rezuma în dezordinea creată de relații și de simțire, căci întreaga gamă s-a spulberat printre vocale înlăcrimate.
Și totuși, găseam un confort în singurătate. Un confort în tot acest gol care se dilată continuu. Dezordinea ordona idealurile adulte.
Însă nimic nu mai are contur și țintă. E doar cerul negru și câteva orbiri de faruri, în timp ce la radio Eddie Vedder colorează fonic fundalul. M-am îndepărtat de oraș și opresc mașina aproape de o cale ferată. Cu mâinile pe volat și fruntea lipită de aceasta, mă întreb de ce sa fac asta? Crucea e grea, iar trupul-i obosit. Trag mașina și mă culc. Muzica am lăsat să meargă pănă la golirea bateriei.

Dimineața avea să fie rece fără tine.

aruncate la întâmplare.

M-aţi trăit prin fiecare
zâmbet
spart
lovit de-o potecă unsă
roasă
străbătută de-o falsitate dragă
urlă
nu vezi de flăcări
ascunziş
adânc
al unui suflet striat
invaginat
Cuscuta mă îmbrăţişează
volant
umbrele se întretaie
îmi clipesc
în vânt, sângele împroşcat
frunzele se alipesc
mă uit
și vă zăresc
ancore iubite

nu vă rețin.

McCandless mi-a ros circuitele în ultimele săptămâni. Ideea izolării sentimentelor împărtăşite, undeva la rece, mă atrage şi-mi dizolvă idealurile trecute.
Un copil născut din cenuşă focului ars în iarna anului trecut, supravieţuitor al îngheţului şi a renaşterii absolute.
Un chip mângâiat de afecţiunea îngerilor trădători, sărutat de voluptatea rătăcirii şi iubirea necondiţionată a sălbăticiei absolut virgine.
Şi uite-mă la milă propriilor dorinţe, sorbind puterea animală din fiecare dintre cei care cu curaj şi din greşeală îmi apar în vizor. Cu buricele conturate de corzile micuţei Hohner, mângâi aerul şi concentrez un salut drăgăstos către sufletele care le pregătesc pentru propria plecare. Cu o siguranţă care mă sperie, pun piciorul pe un prag mâncat de molii şi mă îndrept spre ultima rază observată. Toamna asta m-am îndrăgostit! Fiecare frunză efemeră de pe sol, făcea ca în piept să mi se zbată odonatele, fiecare adiere de vânt îmi tăia respiraţia, iar fiecare ploaie torenţială îmi alungă nesiguranţa, când câţiva îngeri căzuţi s-au hotărât să-mi taie din elan.
Cu un ochi spre viitor, iar cu altul pe cel care cânta cântece de leagăn durerii adormite, vă trimit multă iubire.
Priviţi-mă printre aburii şterși de pe oglinda din baie şi zâmbiţi-mi.